Details

Tudor Cîrlan are 30 de ani, 1 metru şi 20 de centimetri. Este «pitic», aşa cum se obişnuieşte la noi să fie numiţi cei care se caracterizează printr-o statură cu mult inferioară celei medii. Tudor locuieşte în satul Ruseştii Noi, r-nul Ialoveni. A frecventat şcoala din localitate până în clasa a cincea. După decesul tatălui său, a decis că este timpul să-şi asume el rolul de cap al familiei. Trăia atunci, la fel ca şi acum, cu fratele său mai mare, care are probleme de sănătate mintală, şi cu mama, acum pensionară.

Într-o zi, prin sat s-a răspândit vestea că este nevoie de persoane mici de statură pentru formarea unei noi trupe de circ. Din vorbă-n vorbă, au ajuns la Tudor. «Au venit la mine la poartă şi mă aşteptau. Ei erau cu privirea sus şi mă strigau, dar eu, fiind foarte mic, am ajuns la picioarele lor pe neobservate», povesteşte amuzat Tudor. A fost cooptat imediat în echipă, iar peste o lună, după ce a învăţat tainele circului, participa deja la spectacole. Tudor era clovn.

Povestea a durat aproape 7 ani, până într-o zi, când Tudor şi ceilalţi colegi de trupă au mers să se odihnească la pădure, la nişte frigărui. Nimeni nu bănuia ce avea să se întâmple. «La un moment dat, am auzit cum cineva a strigat: “Ţine-te!”. N-am ştiut ce să fac. Atunci, cineva a sărit pe spatele meu. Am căzut cu fruntea de pământ şi mi-am pierdut cunoştinţa timp de vreo 10 secunde. Toţi s-au speriat», îşi aminteşte Tudor. Nu a crezut însă că din acel moment viaţa lui se va schimba radical şi că peste câteva zile va trebui să renunţe la visul său, acela de a fi artist, în favoarea altuia, acela de a merge din nou.

Category:

Inechitate, Toate

Tags:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

3 Comments