139 afişări

Ani la rând au fost pe linia întâi a mişcării de eliberare naţională. Rolul şi valoarea lor în procesul de făurire a unui stat democratic este pe cât de incontestabil, pe atât de necunoscut. Miile de femei, de la deputate până la ţărance, care s-au dedicat trup şi suflet valorilor naţionale, rămân într-un con de umbră. După ce 20 de ani, bărbaţii au demonstrat că sunt lideri ineficienţi, cum ar fi viaţa R. Moldova dacă femeile Independenţei ar fi puse în valoare?

Reporter de Gardă:

Realizarea acestui program este posibilă graţie ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), în cadrul Programului FHI 360 Consolidarea Societăţii Civile în Moldova (MCSSP). Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă în mod necesar poziţia USAID, Guvernului SUA sau FHI 360.

Comentează: