705 afişări

«Să vă spun cinstit, am o frică în suflet, dar nu ştiu din ce cauză. Poate că după atâta timp stat în detenţie, mă gândesc la orice om aşa ar fi»; «Niciodată nu m-am gândit c-o să visez visuri în care eu sunt în puşcărie. Niciodată. Acum visez visuri că sunt în puşcărie şi cineva îmi deschide poarta şi eu merg pe-un drum să-mi găsesc casa»; «Când am venit, mâ gândeam, cum eu o să ies în sat, cum eu am să merg, cum lumea o să se uite, că doar lumea nu ştie că eu nu-s vinovată, dar la fiecare nu poţi să mergi în parte şi să-i lămureşti».

Deşi numără fiecare zi, iar în fiecare noapte se visează libere, o bună parte dintre femeile din închisoare se tem de viaţa din libertate mai tare decât de cea de după gratii, pentru că nu ştiu ce le aşteaptă sau, şi mai grav, pentru că nu le aşteaptă nimeni şi nimic.

Reporter de Gardă:

Realizarea acestui program este posibilă graţie ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), în cadrul Programului FHI 360 Consolidarea Societăţii Civile în Moldova (MCSSP). Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă în mod necesar poziţia USAID, Guvernului SUA sau FHI 360.

Comentează: